Wednesday, May 28, 2008

Alege o geantă cu nume!

Nu mai este suficient să ai o geantă arătoasă într-o lume în care tot mai multe femei îşi permit produse de marcă. Pentru a fi în trend, ai nevoie de o geantă vedetă. De o geantă cu nume, nu doar cu blazon.

Dar de când piaţa este invadată de nenumărate noi modele în fiecare sezon, designerii au decis să-şi individualizeze produsele, oferindu-le nume la propriu. Dacă înainte era brandul şi atât, astăzi femeile nu-şi mai doresc doar o geantă Chanel, ci o Coco ’s Croco.

Nu-şi mai doresc o Balenciaga, ci o „Part time”!

Dar numele nu este totul.


Nici faptul că o vrei, ai nevoie de ea şi faci un efort financiar ca s-o ai. Trebuie să ştii ce geantă ţi se potriveşte!


Aşadar, dacă vrei să mergi la sigur şi eşti genul clasic şi constant în alegeri, optează pentru un model „istoric”, precum Birkin sau Chanel 2.55.

Avantajul este că acestea rămân veşnic la modă şi ai şi un argument rezonabil la eventualele observaţii referitoare la preţ, venite de la partener.


Pentru devoratoarele de modă există acele modele după care tânjeşte orice fashion victim, pentru care listele de aşteptare sunt interminabile.


Este categoria de genţi ale căror cliente nu aşteaptă niciodată reducerile de sezon (până atunci vor fi pus deja ochii pe următorul model!)


Au făcut istorie, printre altele, The Bowling Bag (Prada), The Paddington (Chloe) sau The Stam (Marc Jacobs).

În fine, unele din cele mai populare, chiar şi printre vedete ca Sienna Miller sau Kate Moss, sunt genţile „de toată ziua”.


Asta nu le face însă mai ieftine. Clientele sunt din categoria celor cu stil, încrezătoare, dar nu fashion victims. Vor recunoaşte însă imediat care este diferenţa dintre o geantă Miu Miu, Mulbery, Burberry sau o Balenciaga.

Posted by iulianew at 11:28:32 | Permanent Link | Comments (0) |
Comments